Fotbal Intern· 2 min citire

Mircea Sandu pune la zid actuala conducere a FRF: "Fotbalul românesc nu mai are identitatea de acum câțiva ani!"

Mircea Sandu și Răzvan Burleanu

Mircea Sandu și Răzvan Burleanu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 nov. 2021, 14:49

Mircea Sandu (68 de ani) a fost la șefia Federației Române de Fotbal timp de 24 de ani!

Fostul președinte de la Casa Fotbalului a vorbit despre situația din momentul de față a fotbalului românesc și este de părere că la ora actuală, fotbalul românesc nu mai are în componența Federației personalitățile din trecut. Mircea Sandu consideră că locul ocupat în acest moment de Mihai Stoichiță ar fi trebuit să fie dat unor nume cu greutate precum Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu sau Ladislau Boloni.

Mircea Sandu pune la zid actuala conducere a FRF: "Fotbalul românesc nu mai are identitatea de acum câțiva ani!" – poza 1

"În comisia tehnică, văd că doar Cămătaru este un fost mare fotbalist, cu situație financiară bună. În rest sunt cei care ridică mâna la ce zice cel din capul mesei, care nici el nu știe mare lucru. Stoichiță? La el se ridică mâna, el e cel care dictează. Am văzut și comentariile lui Rădoi, la adresa lui. În comisia actuală sunt și foști jucători importanți, dar nu înseamnă că sunt oameni care să poată să organizeze sau să coordoneze activitatea.

Am constatat că fotbalul românesc nu mai are identitatea de acum câțiva ani, când era condus de antrenori și comisii tehnice laborioase. O comisie tehnică trebuie să cuprindă cei mai reprezentativi și valoroși antrenori, care cunosc fotbalul, ce se întâmplă. Mă refer la nume ca Lucescu, Iordănescu, Boloni, Adi Ursea, care a făcut treabă excelentă în Franța. Pot veni și din cei tineri, ca Rădoi ori Mutu. Aceștia pot să construiască o strategie pe o perioadă medie sau lungă. De ce nu sunt chemați de FRF? Simplu, ei au personalități puternice, care nu acceptă orice", a spus Mircea Sandu, potrivit PlaySport.

Citește și CE SALARIU I-A PROPUS BURLEANU LUI GICĂ HAGI PENTRU A DEVENI SELECȚIONER! PRIMĂ URIAȘĂ DE CALIFICARE LA EURO 2024

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News