Fostul președinte al Universității Craiova, Marcel Popescu, a vorbit despre plecarea fotbalistului și i-a asigurat pe olteni că nu este totul negru. Mai mult, a făcut o parelelă între el și niște nume mari din fotbalul internațional.
„Anul trecut am avut un sezon clișeic, în care o orchestră bună avea un solist excepțional. Am pierdut solistul, însă acum mi se pare că orchestra este extrem de bine articulată și, sub lumina reflectoarelor, întreaga orchestră strălucește. Responsabilitatea nu mai cade atât de mult pe umerii solistului, ci pe cei ai dirijorului.
Echipa s-a pliat, a jucat un joc în care s-a subordonat lui Mitriță, dar, ca să susțin afirmația mea, îți ofer argumente. Napoli, după ce i-a pierdut pe Insigne, Mertens și Osimhen, a ieșit campioană. La fel, PSG a strălucit după plecarea lui Messi, Neymar și Mbappé.
Așadar, chestiunea că a plecat Mitriță nu afectează jocul, care este unul colectiv. Am văzut prima repriză la Arad. Craiova arată ca o echipă modernă, care, să spun așa, fără să jignesc UTA, se distrează cu adversarul”, a declarat Marcel Popescu pentru Sport.ro.