MM Stoica, despre Gabi Balint: Nu ne suportă

Gabi Balint
Mihai Stoica a spus că sunt foarte mulți care nu „suportă” FCSB și l-a nominalizat pe Gabi Balint, care este un susținător al CSA Steaua, în conflictul pentru identitate cu echipa lui Gigi Becali.
Mihai Stoica este convins că Balint este subiectiv atunci când este vorba despre FCSB în ceea ce privește arbitrajul.
„Dacă tu nu ne suporți pe noi, cred și eu că o să spui că s-a dat ușor sau n-a fost penalty. Mă refer la toți cei care ne antipatizează și sunt destui.
Balint, de exemplu. Balint este un adversar declarat al FCSB. Îl cunosc pe Gabi Balint și am o impresie bună despre el, dar poate fi subiectiv în anumite faze. Poate să fie, nu știu, poate nu e sau poate așa a văzut el”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Mihai Stoica nu s-a mai ascuns și i-a reproșat lui Gigi Becali că îi critică pe fotbaliștii de la FCSB după fiecare meci.
„Noi avem foarte multe cazuri pentru că doar noi avem singurul patron care își critică jucătorii după fiecare meci. Orice jucător care vine la noi știe că o să fie criticat dacă nu va juca bine în opinia patronului. Ia cifrele lui Kvaratskhelia de la Napoli, de când a semnat cu Napoli până azi și vezi ce realizări a avut în prima și în a doua, sunt jucători tineri, există fluctuații.
Octavian este un jucător tânăr, nu are probleme! Cred că uităm că la Galați, singurul meci în deplasare când ne-am blocat, meciul a fost câștigat datorită evoluției și golului marcat de Popescu. Am uitat că a marcat în cupele europene, că a fost, împreună cu Olaru, protagonistul meciului cu Craiova.
Deci Octavian Popescu nu este în criză! Dacă nu joaca bine o repriza deja toată lumea… Îi cunosc destul de bine pe băieții să îmi dau seama dacă e unul căzut sau nu”, a declarat Mihai Stoica.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























