Mihai Stoica, managerul lui FCSB spune că în jur de 100.000 de oameni vor vrea să meargă la derby-ul de pe Ghencea și din acest punct de vedere, ar fi preferat Arena Națională, care are o capacitate mai mare.
„Vom avea peste 100.000 de cereri, e avalanșă. Erau cereri doar când erau speranțe, nu când știam. Va fi foarte greu cu asta, trebuie să punem bilete și online și la case.
Mie îmi pare rău că jucăm primul meci cu Dinamo în Ghencea. Voiam să jucăm cu oricare altă echipă, poate chiar un amical, pentru că îl umpleam. Umpleam stadionul doar cu steliștii din diaspora.
Curg cererile. Nici măcar nu răspund, pentru că aștept să văd actele parafate. Jucătorii sunt bucuroși că vor juca acolo, unii nici nu au fost vreodată pe Ghencea”, a declarat MM Stoica.
Pentru că Arena Națională e ocupată în perioada meciului, o variantă luată în calcul a fost Arcul de Triumf.
„Pe mine mă interesează ca bucureștenii, suporterii ambelor echipe, să poată vedea derby-ul fotbalului românesc pe un stadion încăpător, nu pe Arcul de Triumf.
Iar că joci derby-ul în alt oraș era prea de tot. Mai departe, nu știu de câte ori vom juca, sau simbolistic. Nu am fost niciodată pe noul stadion. Nu am nimic împotrivă, pur și simplu nu am fost. Nu simțeam nimic nici când treceam pe lângă. Vorba aia, mi-am mutat părinții de la Galați lângă stadion. Dar s-au schimbat multe.
S-au întâmplat multe în plan personal, tatăl meu a decedat, nu mă mai duc de plăcere. Sunt curios dacă atunci când intru în Ghencea simt tremurul ăla. Nu are legătură Arena Națională cu vechiul «23 august», unde era alt vibe”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.