Farul - FCSB va fi o reeditare a finalei campionatului din sezonul precedent. La Ovidiu, în penultima rundă a play-off-ului, roș-albaștrii conduceau cu 2-0 după primele 20 de minute, scor la care se clasau pe primul loc.
Dobrogenii au revenit uluitor, s-au impus cu 3-2 și au câștigat titlul.
„E un meci în care avem de luat o revanșă. Încă nu s-a închis rana. Eu efectiv nu țin minte faza golului de 3-2, marcat de Louis Munteanu. Nu am văzut, nu mă uit. Pentru ce să-mi fac sânge rău? Am avut 2-0, nu avem nicio scuză pentru ce s-a întâmplat”, a spus Stoica în emisiunea „Sport Report” de la Orange Sport 1.
„În această vară, Farul a jucat cu opt meciuri în plus față de unele competitoare, cele care nu au fost în Europa. Culmea e că din opt meciuri au caștigat șase și tot nu au ajuns în grupe. Rar vezi așa ceva.
A plecat Alibec. E o pierdere mare. Poziția lui va fi preluată poate de Budescu. Nu mai e Borza, în rest e aceeași echipă. Revenirea lui Munteanu e foarte bună.
Mazilu îi ajută. Mie îmi place foarte mult atitudinea pe care o afișează de când a semnat cu Brighton”, a mai precizat MM.