Fotbal Intern· 1 min citire

MM Stoica l-a „înțepat” pe Rednic: „A zis că vine cu tăvălugul și a luat 4”

MM Stoica

MM Stoica

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 24 ian. 2024, 08:59

Înaintea meciului cu FCSB, Mircea Rednic era foarte încrezător în forțele jucătorilor săi. „Mergem ca un tăvălug să câștigăm”, a declarat antrenorul, înaintea meciului.

Mihai Stoica l-a ironizat, după ce FCSB a învins cu 4-0.

„Mircea Rednic ne-a amenințat că vine cu tăvălugul. În afara celor patru goluri, nu am avut nicio ocazie, nu? Poate ne explică unde e greșeala, că a lovit-o prea bine Olaru? Rednic a zis că vine cu tăvălugul și a luat patru.

Meciurile astea sunt cu două tăișuri, ne pot aduce încredere. Noi am dominat competiția, am terminat anul cu un avans de opt puncte și am și pierdut puncte importante din cauza arbitrajului.

Totuși, acum două sezoane, CFR Cluj avea un avans de 14 puncte, au rămas 7 puncte la intrarea în play-off, iar după doar două etape au mai rămas cu un avans de două puncte. Trebuie să fii un idiot notoriu să zici că ești campion înainte să înceapă play-off-ul.

Chiar nu suntem campioni, știm că nu suntem, avem speranțe, avem încredere, dar încă nu suntem campioni”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News