Mihai Bornescu, fost portar, care a făcut parte din conducerea clubului FCU Craiova, i-a luat apărarea preparatorului fizic Dan Vasilică, cel arătat cu degetul pentru plecarea, după doar 18 zile, a antrenorului Jao Janeiro. Bornescu a lucrat, în 2021, ca team-manager la FCU Craiova, în Liga 2 și l-a lăudat pe Dan Vasilică.
De asemenea, fostul portar a spus și care ar putea fi motivele pentru care antrenorul a plecat de la la echipa finanțată de Adrian Mititelu.
„Am văzut că toată lumea a dat în preparatorul fizic, în Dan Vasilică, toți spun că el ar fi fost de vină. Eu îl cunosc foarte bine pe Dan Vasilică.
Am lucrat foarte bine cu el și cu Eugen Trică (n.r. - antrenorul echipei când Bornescu era oficial în Bănie). Nu cred că el e motivul plecării lui Janeiro, s-a exagerat un pic și s-a căutat un țap ispășitor.
Este un om apreciat de Mititelu, și pe bună dreptate. Este un preparator fizic foarte bun, un profesionist. N-am avut nici cea mai mică problemă cu el, am colaborat chiar foarte bine.
I-am explicat că deciziile antrenorului sunt doar ale lui, pentru că antrenorul răspunde de rezultate, și a înțeles. Este un profesionist desăvârșit.
Cred că sunt 3 lucruri care ar putea duce către o ruptură. 1. Să fi avut antrenorul probleme personale, acasă, cu soția, și să nu dorească să mai rămână. 2. Janeiro a dorit un număr de jucători, anumiți fotbaliști, nu i s-au putut aduce, iar atunci a renunțat.
3. Adrian Mititelu a vrut să aibă un cuvânt de spus în alcătuirea formației, iar Janeiro nu a acceptat”, a declarat Bornescu, potrivit gsp.ro.