Florin Niță, portarul celor de la Sparta Praga, a impresionat la echipa națională, iar în urma prestațiilor cehii i-au prelungit contractul românului.
După ce în finalul anului trecut era dorit la echipe precum FCSB și CFR Cluj, Florin Niță a ales să rămână la Sparta Praga, unde acum a devenit titular incontestabil. Acesta și-a arătat calitățile și la meciurile naționalei din luna martie a acestui an.
Sursa foto- Profimedia Images Florin Niță
Acum, goalkeeperul a vorbit despre discuțiile din jurul unei posibile reveniri la FCSB. Niță spune că tratativele nu au fost foarte avansate și consideră cea mai bună alegere că a rămas la Praga.
,,Au fost niște discuții cu Steaua (n.r.: FCSB), dar nu atât de avansate cum s-a scris sau cum s-a crezut. Nu s-a ajuns la niciun acord, pentru că cei de aici, de la Sparta, mi-au spus clar că nu îmi vor da drumul să plec!
Din momentul acela și eu am lăsat-o așa, nu am mai insistat, iar voia lui Dumnezeu a fost ca eu să semnez apoi prelungirea cu Sparta. Consider că a fost o alegere bună.'', a declarat Florin Niță, pentru Fanatik.
Portarul de 33 de ani a vorbit și despre interesul celor de la CFR Cluj. Niță spune că doar a avut o discuție cu Alex Chipciu, însă nimic mai mult de atât.
,,Nu a fost nimic oficial, cu vreun conducător de la CFR Cluj. Într-adevăr, am vorbit cu Alex Chipciu, care m-a întrebat ce am de gând pentru sezonul viitor, dacă vin la CFR și i-am transmis să mai așteptăm puțin.
Sursa Foto: FRF
Până la urmă am decis să rămân la Sparta Praga. Alex Chipciu este prietenul meu și tot timpul vorbesc cu el, așa cum discut și cu Vătăjelu, care a fost la Sparta, sau cu Stanciu, care e acum la Slavia. Suntem oameni și păstrăm relațiile de prietenie.'', a mai precizat Florin Niță.
În 25 de meciuri a evoluat Florin Niță pentru Sparta Praga, în acest sezon, în toate competițiile în care echipa a fost angrenată.
1.500.000 de euro este cota de piață a portarului care face senzație în Cehia, potrivit transfermarkt.com.