Mijlocașul Eduard Radaslavescu a fost în centrul atenției în ultimele zile, după ce a refuzat să fie împrumutat de la FCSB la FC Botoșani.
„Așa am simțit eu în momentul ăsta”, a argumentat Eduard Radaslavescu rămânerea la FCSB
Jucătorul, care pe 39 iulie a împlinit 19 ani, a preferat să rămână la FCSB, chiar dacă în acest sezon a adunat doar 45 de minute, „înșirate” de-a lungul a patru partide.
„Așa am simțit eu în momentul ăsta, mă simt pregătit, pot să joc, mă pregătesc foarte bine, sunt serios. Îmi aștept șansa la FCSB și vreau să joc.
Eu am vorbit cu toată lumea, de semnale nu mă interesează. Eu mă pregătesc și, când se apelează la mine, eu dau totul”, a declarat Radaslavescu.
Mijlocașul a deschis scorul în victoria României U20 în fața echipei similare a Cehiei, cu 2-0, înscriind cu un șut plasat din interiorul careului. „Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa și să câștigăm meciul. A fost un meci dificil, adversarul a fost foarte bun, dar am fost puternici.
Ne-a ieșit astăzi, e prima acțiune, pe mulți nu îi știam. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor, ne-au adus un plus, nu ne așteptam să fie chiar așa. Mereu când vii la națională e cel mai frumos”, a mai spus jucătorul.