Anghel Iordănescu și inclusiv membrii familiei au intrat în izolare.
După ce s-a simțit rău, Anghel Iordănescu și-a făcut testul pentru coronavirus, în urmă cu câteva zile, dar nu a primit rezultatul încă. De teamă virusului, membrii familiei fostului selecționer au intrat în izolare.
Maria Iordănescu a confirmat informațiile apărute în presă conform cărora "Tata Puiu" nu s-a simțit bine și și-a făcut testul pentru COVID-19.
Fiica fostului selecționer al României a dezvăluit că inclusiv și ea a avut probleme și și-a făcut analize, iar acum așteaptă să afle rezultatul testului.
"M-am testat ieri și nu am primit rezultatul. Nu am gust și miros, în rest mă simt foarte bine. Nu am făcut febră, absolut nimic. Eu m-am autoizolat, la fel și tata. Încercăm să îi protejăm pe cei din jur”, a declarat Maria Iordănescu pentru AntenaSport.