Fotbal Intern· 2 min citire

Negocierile dintre FRF și Boloni, în impas! Motivul pentru care tehnicianul e gata să refuze naționala

Ladislau Boloni/Sursa foto: AS.ro

Ladislau Boloni/Sursa foto: AS.ro

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 ian. 2022, 23:59

Ladislau Boloni a venit în România săptămâna trecută pentru a negocia cu Răzvan Burleanu preluarea postului de selecțioenr, poziție lăsată liberă de Mirel Rădoi.

După ce au avut deja loc mai multe runde de negocieri între cele două părți, totul pare să fi intrat în impas. Așteptat să dea un răspuns pentru oferta de la Federația, acesta a întârziat să apară.

Deși FRF i-a oferit un contract în valoare de 300.000 de euro pe an plus bonusuri, tehnicianul venit de la Nisa ar dori mai mulți bani din partea lui Burleanu, scrie Digisport. Însă, FRF nu este dispusă să mărească oferta, iar tratativele ar putea pica. Dacă nu se va ajunge la un consens, Boloni ar renunța să preia naționala, iar Burleanu ar putea reveni la variantele Adi Mutu și Edi Iordănescu, mai notează sursa citată.

Citește și ,,Tricolorii” vor avea de tras la antrenamentele lui Boloni: ,,E un antrenor sever, dur”

Însă dacă totul va decurge perfect la negocierile dintre FRF și Boloni, antrenorul ar urma să semneze noul angajament în această săptămână și să fie prezentat ulterior în cadrul unei conferințe de presă.

Boloni ar urma să debuteze pe banca primei reprezentative în luna martie a acestui an. România va juca două meciuri amicale, cu Israel, iar cea de-a doua adversară ar putea fi Grecia.

Ladislau Boloni are o experiență de 27 de ani ca antrenor. Acesta și-a început cariera în 1994, la Nancy. De-a lungul timpului a pregătit echipe din Portugalia, Franța, Emirate, Grecia, Qatar, Arabia Saudită și Belgia. Ultima dată a antrenat formația Panathinaikos Atena, în perioada octombrie 2020 – mai 2021.

Boloni, sursa foto- Profimedia Images

Citește și Consecvența, cuvântul cheie de la națională: ,,A fost o debandadă totală! Mereu am schimbat formula”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News