U Cluj și CFR Cluj se vor duela astăzi. Patronul „feroviarilor” e sigur că echipa sa va ajunge în play-off, în ciuda locului pe care îl ocupă acum în clasament.
„Ce-mi doresc? Succes din partea echipei, mai ales că este un meci cu semnificații importante pentru Cluj Napoca. Mi-aș dori să câștigăm, îți dai seama.
În ceea ce privește faptul că ne dorim să ajungem cât mai curând posibil pe podium, m-aș bucura din plin să se întâmple așa. Este o bătălie lungă. În primul rând, îmi doresc ca jucătorii să fie sănătoși, lotul să fie complet. Sunt ferm convins că, dacă va fi așa, totul va fi în regulă.
Mai departe, știți ce așteptări am. Nu vreau să fiu deplasat acum, având în vedere poziția pe care suntem. Dar n-am nicio emoție, la ce lot și ce antrenor avem, sigur, sigur vom fi acolo, în play-off. Important e să ajungem acolo, după aceea lucrurile devin mai rezolvabile", a comentat Varga pentru Gazeta Sporturilor.