CFR Cluj vrea să își revină după ultimele două sezoane în care a trecut pe lângă performanță. Formația din Gruia pregătește deja intens stagiunea viitoare.
Neluțu Varga a transmis numele noului președinte al echipei sale. Iată cine va ocupa această funcție importantă la fosta campioană a României.
„Va fi președinte cu puteri depline la clubul nostru!”
„M-am întâlnit cu Dani Coman. A fost o discuție interesantă și constructivă. În proporție de 90%, Dani Coman este noul președinte al lui CFR Cluj. Când vorbesc despre președinte, vorbesc chiar despre această funcție.
Dani Coman va fi președinte cu puteri depline la clubul nostru! A mai rămas ca vineri, Dani Coman să aibă o discuție cu Dan Petrescu, să îi explice și antrenorul nostru cum vede lucrurile și să se pună de acord pe tot ceea ce înseamnă strategia clubului. După această discuție, probabil vom face anunțul oficial că Dani Coman este noul președinte al CFR-ului.
Mi l-am dorit pe Dani Coman de mai multe ori, mă bucur că suntem aproape să batem palma. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt ca și încheiate. Am văzut un Dani Coman ambițios care își dorește să facă performanță și să își arate valoarea pe care o știm cu toții.
Pe final de săptămână, vineri probabil, vom face și anunțul oficial. Dani Coman va fi noul președinte al celor de la CFR Cluj. Abia așteptăm să ne apucăm de treabă.Vreau să readucem CFR-ul acolo unde îi este locul”, a fost dezvăluirea făcută de către Neluțu Varga, conform Fanatik.