FCSB a reușit în perioada de mercato din această vară să îl transfere pe Daniel Bîrligea, de la CFR Cluj. Neluțu Varga a vorbit recent despre fostul său atacant. Patronul echipei din Gruia este convins de un aspect în privința vârfului de 24 de ani.
Neluțu Varga a vorbit despre Daniel Bîrligea
CFR Cluj a transferat mai mulți jucători în această vară, producând o surpriză cu aducerea lui Louis Munteanu. Având mai mulți atacanți în lot, ardelenii au renunțat la Daniel Bîrligea, care a fost dorit de FCSB.
Neluțu Varga a dezvăluit că Dan Petrescu nu l-a lăsat pe tânărul atacant să plece în Serie A, dar că este convins că va face pasul în primul eșalon din Italia după experiența de la campioana României.
„Eu i-am mulțumit lui Daniel Bîrligea pentru ceea ce a făcut la CFR Cluj. Dan Petrescu n-a vrut inițial să-i dea drumul, pentru că eram în preliminariile din Conference League, dar acum el are șansa să joace în Europa. Și de la FCSB să plece în fotbalul mare.
Cele mai multe oferte pentru el le-am avut din Italia, chiar din Serie A. Dar nu i-a dat voie Dan Petrescu. Va evolua cu siguranță în acest campionat, n-am vreun dubiu”, a spus Neluțu Varga, conform ProSport.