Fotbal Intern· 2 min citire

Neluțu Varga, prima reacție despre transferul lui Louis Munteanu la FCSB: „Gigi Becali este prietenul meu”

Nelu Varga

Nelu Varga

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 27 aug. 2025, 19:30

Finanțatorul de la CFR Cluj a transmis că nu se pune sub nicio formă problema de așa ceva și a susținut din nou că are în prezent mai multe oferte mult mai bune, din afara României, pentru golgheterul sezonului trecut de Superliga.

Neluțu Varga nici nu vrea să audă de scenariul Louis Munteanu la FCSB! Răspunsul dat după oferta publică făcută de Gigi Becali

De asemenea, el a mai punctat cu această ocazie și că este hotărât să facă în viitorul apropiat anumite schimbări de amploare în ceea ce privește lotul de jucători de la echipa din Gruia.

Nu în ultimul rând, revenind la situația lui Munteanu, omul de afaceri a mai spus și că îl consideră pe Becali drept prietenul său, astfel încât nu este cazul să se discute prea mult despre acel scenariu „aruncat” în spațiul public de către patronul de la FCSB.

„Nicio șansă! Nu are rost să discutăm! Nu l-am dat cu 10 milioane de euro, îl dau cu 4 milioane de euro? Am șapte variante să-l dau cu 10-12 milioane de euro.

Acum o să reformez echipa. Gigi Becali este prietenul meu. Nu are rost să discutăm despre chestiile astea”, a fost mesajul transmis de Neluțu Varga, citit de Radu Naum în direct la Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News