Fotbal Intern· 2 min citire

NEWS ALERT | Ladislau Boloni s-a înțeles cu FRF! Ce mai lipsește până la oficializarea anunțului

Boloni, sursa foto- Profimedia Images

Boloni, sursa foto- Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 ian. 2022, 13:34

Misiunea celor de la Casa Fotbalului pare că se apropie de sfârșit, la mai bine de o lună și jumătate de când prima reprezentativă a rămas fără selecționer!

Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai continua pe banca României, ca urmare a ratării calificării la Mondialul de anul viitor. La scurt timp, FRF a început să îi caute înlocuitor, însă variantele Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au căzut rând pe rând, astfel că Burleanu și Stoichiță au continuat căutările în ultimele săptămâni.

După ce s-au deplasat zilele trecute în Franța pentru a purta discuții cu Ladislau Boloni, acum, federalii pare că au ajuns la un acord cu tehnicianul în vârstă de 68 de ani, anunță jurnalistul Emanuel Roșu. Cele două părți s-ar fi înțeles deja, astfel că în următoarele ore se așteaptă un anunț oficial în acest sens.

Ladislau Boloni

Până la oficializarea instalării lui Ladislau Boloni pe banca primei reprezentative a României ar mai lipsi doar verificarea contractului de către avocații antrenorului. În primul mandat pe banca primei reprezentative, încheiat pentru că a vrut să plece la Sporting, Boloni a înregistrat șase victorii, o remiză și trei înfrângeri.

Citește și Prima reacție a lui Ladislau Boloni după discuțiile cu Burleanu și Stoichiță pentru preluarea naționalei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News