Dumitru Dragomir a vorbit recent despre atacantul pe care îl vrea la naționala României. „Corleone” a ales un jucător din străinătate.
Mai exact, fostul șef LPF nu este impresionat de Alexandru Mitriță, de la CSU Craiova, și nici de Louis Munteanu, de la Farul Constanța. Iată cine este favoritul său.
„Ca vârf de atac l-aș chema pe Alibec!”
„La Craiova, doar doi jucători au jucat bine. Cei doi fundași laterali, Bancu și Căpățînă. În centru, Doamne! Fundașii centrali, până la pauză, aveau un gol în fața porții... n-am văzut în viața mea așa ceva. Culoarul din fața porții era gol. Fundașii centrali plecau în lateral, la fel și mijlocașii. Stăteam și mă gândeam dacă ăia de pe bancă nu văd asta?
În afară de fundașii laterali, nu puteam să iau pe cineva. Ce Mitriță?! Parcă erau din curtea școlii. Mitriță nu e genul meu de jucător, nu l-aș lua la națională. Nici pe Louis Munteanu nu l-aș chema la națională. Ca vârf de atac l-aș chema pe Alibec și aș juca titular cu fundașul drepta de la Rapid, Borza, dar și Bancu e jucător bun. Louis Munteanu e prea crud, trebuie să mai joace puțin la Hagi și după aceea vine", a spus Dumitru Dragomir, pentru Fanatik.