CS Mioveni va merge pe terenul celor de la FCU Craiova în etapa a 27-a. Nicolae Dică a dezvăluit faptul că a vorbit cu patronul oltenilor, Adrian Mititelu.
Mai exact, tehnicianul a declarat că Mititelu își dorește ca echipa sa să acceadă în play-off. Iată ce a spus Dică.
„Am vorbit despre echipă. Își dorește foarte mult să prindă play-off-ul, dar cred că își dorește mai mult pentru anul viitor!”
„Au șanse la play-off. Nu e o diferență foarte mare între ei și Sepsi. Sepsi are și un program mai dificil. Să vedem mâine seară ce fac. Chiar dacă nimeni nu ne dă șanse, vom încerca să facem un joc bun și să scoatem un rezultat pozitiv.
Am fost la Craiova la meci. Jucăm cu ei acum, apoi cu Voluntari, acasă. Am vorbit puțin cu domnul Mititelu. Am vorbit despre echipă. Își dorește foarte mult să prindă play-off-ul, dar cred că își dorește mai mult pentru anul viitor.
Din punctul meu de vedere, echipa va arăta mult mai bine. Cam atât, doar câteva lucruri am vorbit, nu am stat prea mult la discuții. M-am uitat la joc”, a declarat Nicolae Dică, în cadrul ueni conferințe de presă.
„Vor fi momente când vom suferi, cei de la Craiova au pus presiune pe toți adversarii pe care i-au întâlnit”
”Întâlnim o echipă foarte bună, poate cea mai în formă echipă. este o echipă ofensivă, cu jucători buni în ultimii 30 de metri. Mă refer la cei din față, plus Achim, care are o experiență foarte mare și care face cam tot jocul Craiovei.
Fac un presing avansat. Va trebui să facem un joc defensiv foarte bun. Vor fi momente când vom suferi, cei de la Craiova au pus presiune pe toți adversarii pe care i-au întâlnit. Trebuie să încercăm să punem probleme pe faza ofensivă.
Au jucători foarte buni, Bauza, Bahassa, Baeten, Chițu. Bahassa este într-o formă foarte bună, a reușit și să marcheze. El suferea la acest capitol. Dribla, dar nu reușea să marcheze. Acum a început să marcheze. Sperăm să reușim să fim într-o formă bună și să îi blocăm”, a mai spus tehnicianul celor de la CS Mioveni.