FCU Craiova l-a demis pe Nicolae Dică după doar 5 etape. Se pare că tehnicianul nu a trecut încă peste.
Mai exact, Dică a vorbit recent despre felul în care a fost demis, dar și despre vorbele patronului Adrian Mititelu. Iată ce a spus.
„Am prea multă încredere în oameni și în ce discutăm!”
„Dimineața la bază a venit patronul Adrian Mititelu, am discutat și am ajuns la concluzia că e mai bine ca eu să plec. Dânsul a zis că nu mai are răbdare, că nu știe ce să facă și asta a fost.”, a spus Nicolae Dică, conform Sport Report.
„Cinci etape, da… O lună de zile. Și eu am fost surprins. Câștigasem două jocuri, jucasem foarte bine. Cu Petrolul am început prost, dar am reușit să punem presiune, ei marcau pe contraatac. Nu am fost mulțumit de acel joc pe fază defensivă. Pe faza ofensivă chiar eram dezamăgit că n-am marcat și mai mult. Când am venit, discuția a fost că am mână liberă să fac ce doresc și obiectivul e play-off-ul. Știam că veneau antrenori 3, 5, 8 etape și i-am spus să se gândească bine, că eu nu-mi doresc așa ceva.
Iată că n-au avut răbdare. Problema la mine e că am prea multă încredere în oameni și în ce discutăm. Am avut clauză, n-am renunțat la toată clauza și am avut o discuție să ajungem la un numitor comun. Nu-mi place să mă cert de pe unde plec.”, a mai adăugat Nicolae Dică, potrivit sursei.