România joacă în această lună două partide importante contra Belarusului și Andorrei. Nicolae Stanciu a vorbit despre meciul contra Andorrei, partidă ce va avea loc pe 15 octombire, la București, unde vor avea acces doar copiii sub 14 ani, alături de însoțitorii lor.
Căpitanul României a declarat că nu regretă că naționala va fi susținută de cei mici. Deși partida este programată duminica, la o oră destul de târzie (21:45), Stanciu are înceredere că vor veni suficienți spectatori.
„Mulți dintre ei ne au ca modele pe noi!”
„Mă bucur mult că vor veni, că au voie să vină copiii, pentru că am amintiri plăcute de la meciul cu Norvegia, chiar m-am simțit foarte bine să văd atât de mulți copii.
Știu că nu e chiar ziua potrivită, fiind într-o duminică, la o oră târzie, dar atât eu, cât și colegii mei, am fost întrebați de oamenii de prin orașele noastre cum pot să ajungă copiii la meci, așa că sunt sigur că vor veni într-un număr foarte mare.
Ne dorim să îi facem fericiți, pentru că sunt ferm convins că mulți dintre ei ne au ca modele pe noi, cei din echipa națională, dar și pe toți sportivii de performanță români. Ne dorim să îi facem bucuroși, să se întoarcă fericiți acasă și să aibă ce să le povestească a doua zi la școală colegilor”, a declarat Nicolae Stanciu pentru FRF.