Fotbal Intern· 2 min citire

Nicolae Stanciu, mesaj clar pentru FRF! Ce trebuie să i se ofere viitorului selecționer

Nicolae Stanciu

Nicolae Stanciu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 6 ian. 2022, 21:11

Nicolae Stanciu, unul dintre cei mai exponenți fotbaliști ai României, a vorbit despre numirea viitorului selecționer al României, după ce Mirel Rădoi a refuzat că continue pe banca primei reprezentative.

Mijlocașul este de părere că viitorul tehnician de pe banca naționalei trebuie să fie susținut de oficialii FRF pe o perioadă mult mai îndelungată decât de doi ani. Fotbalistul a vorbit și despre grupa de Nations League, cu Finlanda, Bosnia și Muntenegru, despre care spune că ocuparea primei poziții este un obiectiv realizabil.

Citește și Burleanu, făcut praf de Duckadam: „S-a plimbat la Salonic, la Nisa. Avem selecționer. Ce s-a făcut a fost de ochii lumii”

,,Cine va veni, trebuie să i se acorde încredere. Să aibă 2-3 campanii de calificare.

Cred că ar trebui să ne gândim doar la locul unu. E realizabil. Sunt echipe destul de puternice, dar obiectivul nostru trebuie să fie locul 1.'', a declarat Nicolae Stanciu, potrivit AS.ro.

Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă/Sursa foto: Profimedia Images

Nicolae Stanciu și Andrei Burcă/Sursa foto: Profimedia Images

Favorit pentru preluarea echipei naționale este în acest moment Ladislau Boloni. Tehnicianul a ajuns joi seara la București. Acesta a fost așteptat la aeroport de către Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.

Ladislau Bölöni are o experiență de 27 de ani ca antrenor. Acesta și-a început cariera în 1994, la Nancy. De-a lungul timpului a pregătit echipe din Portugalia, Franța, Emirate, Grecia, Qatar, Arabia Saudită și Belgia. Ultima dată a antrenat formația Panathinaikos Atena, în perioada octombrie 2020 – mai 2021.

Ladislau Boloni/Sursa foto: AS.ro

Ladislau Boloni/Sursa foto: AS.ro

Citește și Reacția lui Ladislau Boloni după ce a ajuns la București pentru discuțiile finale cu FRF! Tehnicianul, pus pe glume

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News