Italianul Nicolo Napoli a devenit, pe 4 martie, pentru a zecea oară antrenor al echipei FCU 1948 Craiova.
A fost nevoie de un telefon pentru ca Nicolo Napoli să antreneze FCU 1948 Craiova a zecea oară
Napoli revine la echipa patronată de Adrian Mititelu după mai puțin de un an, rândul trecut fiind dat afară pe 2 iulie 2023. Italianul a spus că patronul echipei nu l-a convins cu nimic să se întoarcă în Bănie.
„M-a sunat domnul Mititelu înainte de a ajunge aici, să-l ajut. Am venit cu plăcere și sper că băieții vor face un meci foarte bun.
Am fost de multe ori aici când am fost chemat și situația din clasament era dificilă. Eu sunt fericit că m-am întors aici. Sunt mulți fotbaliști cu care am lucrat. Sper că vom salva echipa de la retrogradare”, a precizat el.
FCU 1948 Craiova joacă mâine, pe teren propriu, cu cealaltă echipă din Bănie, Universitatea. Meciul de pe Stadionul „Ion Oblemenco” începe la ora 20:45.
„Ne așteaptă o partidă foarte grea, e derby-ul Craiovei. Va fi un meci dificil și pentru noi, și pentru ei, dar sperăm ca băieții să facă un meci foarte bun.
Nu știu dacă putem ajunge la barajul pentru Conference League, e dificil. Vom vedea. Am fost într-un moment în care aveam nevoie de fotbal. A venit propunerea lui Mititelu și am acceptat-o.
Cunosc foarte bine adversara. Nu e prima dată când o întâlnesc. Eu mă gândesc însă la echipa noastră și sper să facem un joc foarte bun. Vedem la final de meci cine va câștiga”, a mai spus Napoli.