Echipa FC U Craiova 1948 a fost învinsă de UTA cu 0-1 în sferturile Cupei României, fiind eliminată din competiție.
„E o perioadă în care nu ne merge bine”, a spus Nicolo Napoli după eliminarea din Cupa României
Unicul gol a fost marcat de Virgiliu Postolachi, în minutul 16. Atacantul din Republica Moldova a devenit un fel de piază rea pentru formația olteană. El a marcat și în cele două meciuri din sezonul regulat, ajuntând UTA să câștige 4 puncte prețioase.
La finalul partidei, antrenorul formației oaspete, italianul Nicolo Napoli, a recunoscut că FC U Craiova 1948 nu traversează o perioadă prea bună.
„Băieții au încercat sa facă un meci bun. Am încercat să egalăm, dar nu am reușit. Am avut ocazii, dar nu am reușit. E o perioadă în care nu ne merge bine! Sperăm să ne revenim după ce ne întoarcem la Craiova pentru că vom avea un meci dificil.
Era important pentru noi să putem egala, dar nu s-a întâmplat. E normal că în play-out e dificil, dar cine câștigă urcă mai sus, iar cine pierde rămâne jos!”, a spus el după meci.