Fotbal Intern· 2 min citire

Nicușor Bancu, înaintea meciului cu FK Saraevo: „Dacă vom intra în jocul celor de la FK Sarajevo, vom avea o partidă grea”

Nicusor Bancu. Foto: Profimedia

Nicusor Bancu. Foto: Profimedia

Scris de Nicolae Dumitrescu Publicat: 23 iul. 2025, 23:03

Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că dacă el și colegii săi vor intra în jocul celor de la FK Sarajevo, în partida din prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League, vor avea o partidă foarte grea.

'Pot să spun că avem un avantaj pentru că noi am jucat deja două meciuri oficiale, pe când ei nu au început sezonul. Dar cu toate astea trebuie să fim foarte bine mental, pentru că va fi foarte greu aici. Sper să ne ridicăm la nivelul partidei. I-am văzut pe ei în amicale și au dus un ritm foarte bun 60-70 de minute. Așa că ne așteptăm la un meci foarte, foarte greu. Joacă și acasă, publicul îi va împinge de la spate și cu siguranță vor dori să marcheze cât mai mult. Am văzut ce atmosferă e la meciurile lor, am înțeles că stadionul va fi plin. Dar noi trebuie să ne gândim doar la jocul nostru, să punem în practică ce ne-a spus antrenorul toată săptămâna. Pentru că dacă vom intra în jocul lor, vom avea o partidă foarte grea. Trebuie să începem cu dreptul', a afirmat jucătorul.

'Suntem pregătiți, am înțeles ce înseamnă acest meci pentru noi, pentru club, pentru toată suflarea oltenească. Vrem să facem o figură frumoasă, să începem cu bine și să păstrăm șanse bune de calificare pentru retur. Pentru că e foarte important pentru noi să mergem mai departe în această competiție. Trebuie să facem totul ca să ajungem în grupe, e ceea ce ne dorim. Anul trecut am avut niște meciuri mai slabe în Europa și nu a fost deloc bine pentru noi. Sperăm ca anul acesta să vorbim mai mult pe teren', a adăugat Nicușor Bancu.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlnește formația FK Sarajevo din Bosnia-Herțegovina, joi, de la ora 22:00, pe Stadionul 'Asim Ferhatovic' din Sarajevo, într-o partidă contând pentru prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News