Fotbal Intern· 2 min citire

Noi detalii ies la lumină! De ce n-a mai ajuns Dan Petrescu selecționerul României: "Nu e agreat de FRF"

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 ian. 2022, 18:54

Tehnicianul în vârstă de 54 de ani al celor de la CFR rămăsese principala țintă a celor de la FRF pentru postul de selecționer, după refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, însă "Bursucul" a decis să rămână la Cluj!

Dan Petrescu a obținut de-a lungul anilor mai multe rezultate notabile pe banca campioanei României, iar aceste realizări l-au propulsat direct în candidatura pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi, pe banca primei reprezentative. În ciuda acestui fapt, fostul component al Generației de Aur a refuzat din nou propunerea celor de la Casa Fotbalului, astfel că își va continua mandatul pe banca grupării din Gruia.

Cu toate acestea, adevăratul motiv pentru care Petrescu nu a mai ajuns pe banca naționalei este unul surprinzător. Dorinel Munteanu, cel mai selecționat fotbalist din istoria României, a dezvăluit că "Super Dan" nu este văzut cu ochi buni de către actuala conducere a FRF, lucru care ar fi dus în cele din urmă la răspunsul negativ al tehnicianului.

Dan Petrescu

''Grupul în care e Petrescu nu e foarte bine agreat de FRF. Cred că Petrescu e foarte bine la Cluj, știm foarte bine că nu e foarte, foarte agreat... sau grupul în care e Petrescu nu e foarte bine agreat de FRF. Dacă Petrescu ar fi vrut să conducă naționala, era cel mai indreptățit. A fost decizia lui care e puțin pripită, nu se spune adevărul...'' a declarat Dorinel Munteanu pentru telekomsport.ro. 

Citește și „Un antrenor de valoare. Naționala va deveni mai puternică în următorii ani!”. Numirea lui Boloni, apreciată

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News