Fotbal Intern· 1 min citire

Nou-promovata FC Argeș a produs surpriza debutului de sezon, învingând Cluj, în deplasare, cu 2-0

CFR Cluj - FC Argeș 0-2

CFR Cluj - FC Argeș 0-2

Scris de Ion Gabriel Publicat: 27 iul. 2025, 20:45

Echipa FC Argeș a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, echipa CFR Cluj, în etapa a treia din Superligă. Este prima victorie a piteștenilor în campionat.

Piteștenii sunt pe locul 10

Piteștenii și-au anunțat intențiile ofensive prin ocaziile avute de Garutti, în minutul 13, și Moldoveanu, în minutul 25.

Tot oaspeții au reușit deschiderea scorului în minutul 42, când Sierra a înscris un gol superb. Piteștenii și-au majorat avantajul în minutul 53, prin golul cu capul marcat de Sadriu.

Tudose a respins de pe linia porții, refuzându-le golul gazdelor, în minutul 61, iar după trei minute a ratat Badamosi.

Bettaieb a semnat ultima mare ocazie a meciului, trecută în contul oaspeților, și FC Argeș a învins pe CFR, la Cluj, cu 2-0, reușind surpriza începutului de campionat.

Echipa lui Bogdan Andone e acum pe locul 10, cu trei puncte, în timp ce CFR Cluj e pe 8, cu 4 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News