VIDEO | Noul stadion din Ghencea, iluminat spectaculos! Numele afișat pe panotajul exterior

stadion steaua
Noul stadion din Ghencea este aproape de finalizare după ce a fost deja inaugurat oficial. Ultimul detaliu pus la punct a fost instalarea sistemului exterior de panotaj pe leduri.
Panourile led au fost instalate săptămâna trecută, iar acum au fost testate pentru prima oară. Imaginile pe timp de seară, filmate din exteriorul arenei sunt cu adevărat spectaculoase.
Stadionul Steaua va găzdui primul meci, cel mai probabil, atunci când restricțiile impuse de pandemia de coronavirus vor fi ridicate.
Stadionul va avea costuri uriașe de întreținere. ”Lunar? Păi, gazonul undeva la 10-12.000 de euro, iar restul, pe mentenanță, fără salariile personalului, cred că undeva la 90.000 sau 100.000 de euro. Deci minimum 1.000.000 de euro pe an îți trebuie pentru întreținerea stadionului”, a declarat Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții, la emisiunea ”Națiunea Stelistă”.

Stadion Steaua, detaliile proiectului
Cost construcție: 94.672.020 milioane de euro
Capacitate: 31.254 de locuri
Suprafața de joc 105m/68m. Gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire pentru sezonul de iarnă
Spații de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare)
Restaurant
Muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua
Spații VIP (loje și parcare)
Sală de forță și de recuperare
Punct medical de prim ajutor
Zona de presă si sky-box ul în partea superioară a Tribunei 1 pentru a spori vizibilitatea și care respectă standardele UEFA și FIFA
Sala de conferință
Vestiare pentru sportivi
Magazine
Spații tehnice și pentru birouri
Construcția noului stadion "Steaua" a adâncit și mai mult prăpastia între cele două entități care își dispută tradiția clubului roș-albastru. Reprezentanții CSA Steaua susțin că pe arena care va fi dată în administrarea Ministerului Apărării va avea drept de joc doar echipa aflată momentatn în Liga 3.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV | Duelul orgoliilor FCSB- CSA Steaua, prin ochii unui jucător cu peste 200 de meciuri în Liga 1: “Fiecare vrea să demonstreze cine este jupânul”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























