Fotbal Intern· 1 min citire

Noul star al lui Chivu a făcut anunțul: ”Vrei să câștigi campionatul în fiecare an!”

inter-milano

inter-milano

Scris de Popescu Mihai Publicat: 12 sept. 2025, 16:01

Manuel Akanji este noul fotbalist al lui Inter.

Fundașul central elvețian a oferit recent mai multe declarații și a dezvăluit ce obiective are la echipa lui Chivu.

"Joi a fost prima mea zi. I-am cunoscut pe colegi, pe antrenor, cu care vorbisem doar la telefon. Toată lumea pare foarte entuziasmată, la fel ca mine. Abia aștept să joc primul meci. Am ales Inter pentru că este unul dintre cele mai bune cluburi din Europa. Nimic mai simplu. Au ajuns în finala Champions League de două ori în ultimii trei ani. Asta spune multe despre nivelul fotbalului de aici, este unul foarte înalt. Mi se pare mult mai tactic decât în Anglia și va trebui să-mi adaptez stilul.

Când joci pentru un club ca Inter, vrei să câștigi campionatul în fiecare an. Și Liga Campionilor, de asemenea. Au fost atât de aproape să o câștige, dar nu au reușit, așa că sper să pot ajuta echipa în acest an să atingă acel obiectiv. Vom vedea cât de departe putem ajunge”, a declarat Manuel Akanji. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News