Fotbal Intern· 2 min citire

„Nu am pierdut nimic!”-Cine este jucătorul care nu regretă că nu a ajuns la FCSB!

FCSB

FCSB

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 1 nov. 2023, 22:23

FCSB se află de ceva vreme în căutarea unui nou atacant. Bucureștenii au fost aproape de un transfer chiar din Liga 1, însă discuțiile nu s-au concretizat.

Mai exact, Arnold Garita, fostul vârf al celor de la FC Argeș, a vorbit despre tratativele purtate cu echipa lui Gigi Becali. Iată ce a spus.

„Nu am pierdut nimic!”

„Cred că ceea ce a făcut să nu semnez cu FCSB a fost o lipsă de înțelegere dintre cele două părți. Agentul meu și clubul nu au ajuns la un acord, iar FCSB s-a retras din negocieri. Nu mai auzisem de ei de cateva zile și, între timp, Al-Faisaly m-a abordat și mi-a făcut o ofertă interesantă.

Am aflat de club și am semnat contractul pe care mi l-au trimis. Între timp, FCSB a revenit și mi-a făcut o ofertă, dar semnasem deja cu Al-Faisaly. Sunt foarte fericit să fiu unde sunt astăzi, cred că Al-Faisaly este un club foarte bun pentru mine.

(n.r. dacă regretă că nu a ajuns la FCSB) Sunt genul de persoană care nu regretă nimic. Sunt foarte fericit să fiu acolo unde sunt astăzi și nu regret nimic. Nu regret alegerea mea de a veni în Arabia Saudită și descopăr un nou popor, cu o inimă mare și un club incredibil, așa că nu am pierdut nimic", a dezvăluit Arnold Garita, pentru Digisport.ro.

Garita evoluează în prezent pentru Al-Faisaly, în Arabia Saudită. Pentru FC Argeș, atacantul camerunez a bifat în total 40 de meciuri, 14 goluri și 2 pase decisive.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News