Eșecul cu Rapid București a dus la înlocuirea lui Costel Gâlcă. Mirel Rădoi a revenit în Bănie pentru a se lupta la câștigarea titlului și a Cupei României Betano.
Oltenia fierbe după plecarea lui Gâlcă: „Mirel Rădoi, n-acceptăm nici locul 2!”
Costel Gâlcă a plecat în cele din urmă de la Universitatea Craiova, iar fostul antrenor al oltenilor a împărtășit impresiile sale după cele 9 luni petrecute pe banca formației din Bănie.
Mirel Rădoi a revenit pe banca oltenilor și are obiective mari alături de formația de pe „Ion Oblemenco”. Gruparea patronată de Mihai Rotaru vrea să câștige Cupa României, fiind calificată deja în faza sferturilor, dar are și ambiții de titlu, mai ales că s-au făcut investiții importante la echipă.
Fanii sunt sceptici în privința sosirii lui Mirel Rădoi și au lansat un mesaj clar pentru tehnicianul de 43 de ani, care este pentru a doua oară pe banca oltenilor: „Mirel Rădoi nu acceptăm nici locul doi…Ole Ole ai grije Rotarule!”, au scris suporterii Universității Craiova.
Mesajele suporterilor Universității Craiova cu privire la numirea lui Mirel Rădoi:
„Mult succes, dar nu-l văd bine nici pe Rădoi”
„Poate acum îi dați mai multe șanse și nu îl dați afară când bagă jucătorii la echipa a doua”
„Bine ai venit, Mirel Rădoi! Clubul are nevoie de profesionalism și voință de fier. Poziția ghiocelului nu este o opțiune, pentru antrenor, atunci când ai în față o echipa de vedete. Eventual, de un restart la lot!”
„Nu a mai fost? Nu-l prinde Paștele”
„Bine ai venit, rău ai nimerit! Ne pregătim să-ți spunem și ție ‘La revedere!’”
„Doar în România mai vedem asta, cu antrenori aruncați afară pentru rezultate slabe, apoi sunt chemați la greu”
„Succes, garantat vom vedea altă exprimare mai ofensivă a echipei cu Mirel!”
„Dacă Mitriță va avea tot atitudinea de primadonă poate să vină Rădoi cu Guardiola și Klopp și încă 20”