Omar El Sawy, mijlocașul ofensiv de 19 ani adus de Rapid în această vară de la Csikszereda, a vorbit recent despre Liga 1.
Mai exact, jucătorul este entuziasmat de transferul său la echipa giuleșteană și a spus că așteaptă să dea piept cu rivalii FCSB și Dinamo. Iată ce a spus tânărul fotbalist.
„Abia aștept să joc cu FCSB și Dinamo!”
„Acum sunt emoționat, o să fiu puțin mai emoționat când îmi va striga numele tot stadionul, sper să le dau motive să o facă. Cred că nivelul în care se joacă la Liga 2 e puțin mai hazardat, mai haotic. În Liga 1 echipele sunt mult mai bine organizate, îți oferă mai multă claritate, mai mult timp de gndire în unele momente.
Sunt sigur că jocul este mult mai rapid, mult mai fizic, cu jucători mai puternici. Adversarii pe care o să-i am or să fie de un calibru de zece ori mai mare decât cei pe care i-am avut până acum. Meciurile pe care aștept cel mai mult să le joc sunt contra lui FCSB și contra lui Dinamo.
Cu ele are Rapidul derby-urile Bucureștiului și ale țării. Toate trei sunt cele mai titrate și cele mai iubite echipe din România, iar faptul că o să fiu martor din teren, Doamne ajută!, la un astfel de eveniment, doar la asta mă pot gândi, la fanii care vor fi pe stadion, la astmofseră”, a spus Omar, conform GSP.ro.