Fotbal Intern· 2 min citire

OPINIE | Căpitan nejucător

OPINIE | Căpitan nejucător

OPINIE | Căpitan nejucător

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 aug. 2021, 11:01

Cel mai războinic înaintea derby-ului de duminică seară, Florin Tănase nu a reușit să iasă în evidență decât cu o simulare penibilă în finalul primei reprize.

Tănase a clamat o victorie obligatorie, amintind de statutul de nou-promovată al adversarului. Pe teren, purtătorul banderolei de căpitan la FCSB a fost inexistent. Zero driblinguri reușite, zero pase filtrante, zero șuturi pe poartă în fața apărării formate din veteranii Giuleștiului. 133 de ani au împreună Belu, Săpunaru, Grigore și Morais!

Florin Tănase

Mai rău decât prestația penibilă nu a fost decât reacția de la final a jucătorului plătit cu 30.000 de euro lunar la FCSB. Tănase i-a grăbit lui Todoran o demitere previzibilă cu declarații fără loc de interpretări. Fără un strop de autocritică, decarul roș-albaștrilor a aruncat toată vina pe umerii "antrenorului".

În fapt, cea mai mare problemă a FCSB-ului, care repetă același scenariu de șase ani, nu este bulibășeala tactică generată de intervențiile haotice ale patronului. Nici lipsa absolută de valoare a jucătorilor plătiți regește pentru nivelul la care joacă. Cea mai mare problemă este alibiul permanent oferit jucătorilor "antrenați" de oamenii de paie ai patronului. 

De partea cealaltă, Rapid rămâne neînvinsă și fără gol primit în primul rând grație atitudinii și organizării. Tenacitatea oamenilor lui Mihai Iosif, împinși de la spate de cea mai puternică galerie din țară, ar fi putut duce fără gol primit meciul până la Crăciun. Valoarea superioară a jucătorilor de la FCSB a rămas doar pe hârtie și în socotelile transferurilor ulterioare făcute de negustorul de la "palat".

Per ansamblu, atunci când cea mai spectaculoasă fază este un meleu în care s-au împărțit pumni și picioare între jucători, derby-ul a fost jalnic. Doar atmosfera din tribune și încrâncenarea rapidiștilor au salvat aparențele. Dacă cineva ar fi putut transpune jocul din teren pe un tăpșan comunal, niciun spectator de ocazie nu ar fi fost impresionat de nivelul ridicat al fotbalului. Zeci de întreruperi și secvențe de trei sau mai multe pase numărate pe degetele unei mâini. Ăsta este nivelul unor jucători plătiți de zece ori mai bine decât "rivalii" de la Șahtior Karagandy sau Laci.

CITEȘTE ȘI: FLORIN TĂNASE, PUS LA ZID DUPĂ JOCUL DE ASEARĂ: „TREBUIE SĂ TRAGĂ ECHIPA DUPĂ EL, NU SĂ GĂSEASCĂ ALIBI!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News