OPINIE | Poartă mască! Mesaj pentru Stoichiță, Burleanu, Mutu & Co

1_1
Masca de protecție, obligatorie și nu prea. Cei 18 absolvenți ai licenței UEFA PRO, generația 2019-2020, au primit diplomele și cardurile noi.
Și, pentru că orice eveniment trebuie imortalizat, aceștia au apărut în fotografii publicate de Federația Română de Fotbal pe rețelele de socializare.
Pe site-ul forului condus de Răzvan Burleanu chiar apare stipulat faptul că „evenimentul a avut loc (...) cu respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19 și de distanțare socială”. Din poze nu reiese că s-ar fi respectat măsurile de protecție împotriva virusului de origine asiatică. Ba, din contră. Toți cei 22 au stat foarte aproape unul de celălalt și doar Mihai Stoichiță purta mască.
Cei 18 absolvenți ai licenței UEFA PRO sunt: Laszlo Balint, Florin Bratu, Octavian Chihaia, Nicolae Constantin, Nicolae Croitoru, Costin Curelea, Răzvan Erimia, Irina Giurgiu, Dorin Goian, Nicolae Grigore, Marius Măldărășanu, Adrian Mutu, Valentin Negru, Mirel Rădoi, Daniel Sima, Valentin Suciu, Dinu Todoran și Cristian Todea.

Pe lângă absolvenți, în imagini mai apar Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, Dan Apolzan, unul dintre coordonatorii licenței UEFA PRO, Lucian Burchel, directorul executiv al Academiei Naționale de Fotbal și Răzvan Burleanu, președintele FRF.
De altfel, în sala de conferințe a Arenei Naționale, Mihai Stoichiță a ținut un discurs dar fără să poarte masca de protecție.
Ce concluzie putem trage după ce vedem aceste imagini? Că au vrut ca în fotografiile ce le vor rămâne tot restul vieții să li se vadă chipurile, că dacă sunt pe gazonul Arenei Naționale li se aplică aceleași reguli ca și fotbaliștilor care sunt în timpul unui meci, sau că pur și simplu unii se cred mai presus decât alții și „uită” să respecte regulile care ne chinuiesc pe toți de luni bune.
Toți suntem obligați să purtăm mască de protecție când suntem în afara locuinței. Nu cred că este cineva încântat de acest lucru! Sunt mulți care stau cu masca pe față peste 10 ore și oricât de incomod ar fi, suportă acest lucru pentru binele tuturor și pentru că „așa trebuie”.

Nu putem spune același lucru, însă, și despre cei prezenți la Arena Națională. Așa cum am zis, toți trebuie să fim atenți la măsurile de protecție, dar ce fac persoanele publice este parcă chiar mai important decât ce fac persoanele private.
Sunt mai multe argumente în favoarea acestei afirmații, unul dintre ele fiind acela că prin prisma poziției pe care o ocupă interacționează cu mai multe persoane și sunt mult mai expuși.
Lăsând, însă, la o parte discuțiile privind statutul lor, ei trebuie să înțeleagă că legile sunt pentru toată lumea și, într-un moment atât de dificil precum cel prin care trecem, ar trebui să fie un model și un exemplu pentru cei care îi urmăresc și îi admiră.
De aceea, când apari într-un videoclip postat pe site-ul Federației Române de Fotbal ținând un discurs într-o încăpere a Arenei Naționale, ar trebui să dai dovadă de mai multă responsabilitate și să porți mască!
https://youtu.be/aUrox9ueLF8
Citește și OPINIE | Logica și fanii au învins! NU Super Ligii Europei
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























