Steaua a pierdut primul amical disputat în această vară, scor 1-2, împotriva formației din primul eșalon, Academica Clinceni!
„Militarii” vor evolua începând din sezonul următor în Liga a 2-a, iar staff-ul echipei pune foarte mare accent pe perioada de pregătire din această vară. Elevii lui Daniel Oprița speră să revină în prim-planul fotbalului românesc, dar înainte de asta vor trebui să își rezolve problemele din punct de vedere administrativ și să se privatizeze.
La finalul amicalului cu Academica Clinceni, antrenorul echipei, Daniel Oprița, a tras primele concluzii despre jocul echipei sale și a mărturisit că jucătorii săi trebuie să muncească mai mult de acum înainte. Tehnicianul în vârstă de 39 de ani consideră că începând din sezonul următor va fi un alt nivel, iar elevii săi au nevoie de prospețime pentru a se ridica la nivelul competiției.
Sursa foto- AS47/Facebook
"Jucătorii trebuie să muncească, suntem la alt nivel acum, suntem la Liga a II-a și trebuie să arătăm mult mai bine. Eu am încredere în ei, am păstrat același lot și cred că o să facem o figură frumoasă. Avem ca obiectiv să practicăm un joc care să mulțumească publicul și o clasare așa cum te obligă tradiția.
Presiunea nu e pe noi, nu depinde de noi. Așteptăm să jucăm pe noul stadion, să facem și câteva antrenamente, pentru că baietii sunt nerabdatori sa jucam cu spectatori, eu zic ca va fi un spectacol frumos" , a spus Daniel Oprița, la finalul partidei cu Clinceni.