Echipa Hermannstadt a câștigat cu 2-1 meciul de pe teren propriu cu UTA, care a contat pentru etapa a 3-a din Superliga.
„În sufletul nostru, ne dorim play-off-ul”, a recunoscut Marius Măldărășanu
În urma acestui rezultat, echipa sibiană a ajuns la 6p, iar în etapa următoare va juca în deplasare cu Universitatea Craiova. Antrenorul Marius Măldărășanu a anunțat că vrea ca FC Hermannstadt să joace în play-off.
„Mă bucur că baieții au crezut. Erau pozitivi în vestiar, pentru că simțeau că se poate. O repriză a doua bună, au venit și golurile, au venit și alte situații. Am putea marca mai mult, dar e bine că am câstigat. E o victorie meritată.
Cred că orice antrenor își pune problema când echipa lui nu are ocazii, dar depinde și de adversar. Au fost 3 meciuri bune, dar se poate mai bine.
Sunt 6 puncte în acest început de campionat, dat putem mai mult, jucătorii au calitate. Cred că am avut probleme pe început, când am jucat de fiecare dată la ora asta.
Am spus-o că mi-aș dori să avem un număr de puncte asemănător cu cel de anul trecut. Ne-am dori să terminăm mai sus în clasament, anul trecut am încheiat pe locul 11. În sufletul nostru, ne dorim play-off-ul, dar trebuie să fim realiști”, a spus tehnicianul.