Fotbal Intern· 2 min citire

Oțelul Galați are antrenor nou. Laszlo Balint a semnat!

Laszlo Balint, noul antrenor al Oțelului Galați

Laszlo Balint, noul antrenor al Oțelului Galați

Scris de Darius Stănescu Publicat: 19 mar. 2025, 21:05

Clubul din Superligă Oțelul Galați a anunțat miercuri că noul antrenor al echipei de fotbal este Laszlo Balint, cel care l-a înlocuit astfel pe Ovidiu Burcă.

„SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu tehnicianul György László Balint pentru a prelua frâiele echipei de seniori a clubului nostru. Noul antrenor al roș-alb-albaștrilor a ajuns la Galați și a condus deja prima ședință de pregătire din noua sa calitate”, scrie în comunicatul publicat pe site-ul oficial al grupării gălățene.

Laszlo Balint (45 de ani) a semnat un contract până la finalul actualului sezon, cu opțiune de prelungire pentru cel puțin încă un an.

„Sunt bucuros că am ajuns la o echipă atât de iubită cum este Oțelul Galați, o campioană a României, singura din regiunea Moldovei, și abia aștept să mă apuc de treabă. Nu avem mult timp la dispoziție, trebuie să fim cu toții o echipă, atât noi, cei din vestiar, cât și suporterii pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion. Pentru a avea succes în obiectivul nostru, acela de a rămâne pe prima scenă, trebuie să fim foarte uniți în această perioadă. Oțelul are un lot valoros de jucători, are tot ce îi trebuie pentru a fi și anul următor în Superliga, așadar îi rog pe toți cei care iubesc culorile roș-alb-albastre să aibă răbdare și încredere. Vom face totul pentru binele echipei” a declarat Balint pentru site-ul oficial al clubului Oțelul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News