Revenită în Liga 1 după o pauză de 8 ani, Oțelul Galați se întărește serios pentru a face față nivelului din primul eșalon.
Trupa lui Dorinel Munteanu a mai reușit două transferuri. Mai exact, gălățenii vor conta pe serviciile lui Pablo Gaitan, mijlocașul central, și Milen Zhelev, fundaș de bandă.
Pablo Gaitan și Milen Zhelev, noile achiziții ale celor de la Oțelul Galați!
„Formația noastră și-a asigurat serviciile fotbalistului bulgar Milen Zhelev pentru stagiunea 2023/24 a Superligii, cu opțiune de prelungire.
În vârstă de 29 de ani și având 1,80 m înălțime, el a poate juca atât ca fundaș dreapta, cât și în partea stângă sau ca mijlocaș defensiv. Zhelev vine de la Arda Kardzhali, din prima ligă a Bulgariei, formație pentru care a evoluat în 29 de meciuri din ultimul sezon. Cu aproape 200 partide disputate în cea mai importantă ligă din țara vecină și cu alte peste 50 de jocuri în liga secundă, Zhelev a trecut în cariera sa și pe la Beroe Stara Zagora, Lokomotiv Gorna Oryahovitsa sau Botev Galabovo.
Bine ai venit și mult succes, Milen Zhelev!”, a transmis Oțelul, pe pagina oficială.
„SC Oțelul Galați și argentinianul Pablo Gaitan au semnat un contract valabil pentru următorul sezon al Superligii, cu opțiune de prelungire.
În vârstă de 31 de ani, Gaitan evoluează pe postul de mijlocaș central și vine la Oțelul de la FC Buzău, formație pentru care a jucat în 59 de partide, marcând 9 goluri. Gaitan a venit în România în urmă cu trei ani, la Politehnica Iași, echipă pentru care a evoluat în 13 partide de Liga 1. El și-a început cariera în țara sa natală, jucând în prima ligă argentiniană pentru formația Atletico de Rafaela. În 2019 s-a transferat la echipa paraguayană de primă ligă, General Diaz de Luque, pentru care a marcat 3 goluri în 39 de meciuri.
Bine ai venit și mult success, Pablo Gaitan!”, au mai anunțat gălățenii, conform sursei.