Antrenorul Ovidiu Burcă a plecat de la Dinamo pe 28 noiembrie, iar a doua zi a susținut ultima conferință de presă la clubul bucureștean.
„Ne-a scos din mocirlă! Mi s-a rupt sufletul când a plecat”, a spus actorul Alexandru Conovaru despre Ovidiu Burcă
Actorul Alexandru Conovaru, membru important al Programului DDB, regretă plecarea tehnicianului. Locul lui a fost luat de croatul Zeljo Kopic.
„În august, Burcă era propus la echipa națională, iar noi spunem că ne dorim să nu plece. Referitor la Ovidiu, toată lumea a gândit la fel. Sunt mulți oameni care l-au avut la inimă pentru că el a promovat.
Chiar vorbeam că dacă ar pleca, ar trebui să vină un antrenor străin și, din păcate, am avut gura aurită. Din păcate pentru Ovidiu și pentru ce a făcut el la Dinamo. Era greu să fii nemulțumit de el pentru că el era omul care ne-a scos din rahat.
Anul trecut pe vremea aceasta eram într-o mocirlă și el a fost cel care ne-a adus în SuperLiga. Lumea nu a uitat lucrurile acestea. Mie mi s-a rupt sufletul când a plecat, iar despărțirea a fost foarte grea…”, a spus Conovaru, potrivit PlaySport.