Fotbal Intern· 2 min citire

Ovidiu Burcă este șocat după egalul din Cupa României cu o echipă din Liga 3: „Ne așteptam să câștigăm! Este un rezultat rușinos”

Ovidiu Burcă

Ovidiu Burcă

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 4 nov. 2023, 10:39

Echipa Dinamo a obținut al doilea rezultat de egalitate în Grupa C din Cupa României, 1-1 în deplasare cu FC Bihor, echipă din Liga 3.

„Ne așteptam să câștigăm! Este un rezultat rușinos”, a spus Ovidiu Burcă după 1-1 cu FC Bihor

Gruparea bucureșteană a deschis scorul imediat după pauză, când Ricardo Grigore a înscris din apropierea liniei porții. surpriza a venit cu 6 minute înainte de final, Andrei Popa, trimis în teren cu doar câteva secunde înainte, reluând puternic, din voleu, lângă bară.

Echipa antrenată de Ovidiu Burcă a ajuns la 2p, după ce în prima rundă a remizat, acasă, 1-1 cu FCU 1948 Craiova.

Dinamo are doar șanse teoretice de a merge mai departe. Formația alb-roșie trebuie să învingă Oțelul pe teren propriu și meciul FCU 1948 Craiova – FCSB să nu se încheie la egalitate.

„Ne așteptam să câștigăm astăzi. Este un rezultat rușinos. Suntem într-un moment în care nimic nu iese. Băieții sunt foarte supărați și foarte triști. Atmosfera este proastă. Ne doream foarte mult să trecem peste grupe.

Din păcate, suntem într-un proces de reconstrucție. Nu vreau să vorbesc încă despre transferuri. Am rulat tot lotul de jucători. Trebuia să ne păstrăm pentru meciul de luni și am făcut o rotație. Vom face o analiză și vom face ce este de făcut.

Pentru Dinamo, venirea domnului Mircea Lucescu ar fi o lovitură importantă. E un om care are foarte multă experiență. Am și discutat cu dumnealui de câteva ori. Ar fi o bucurie să îl avem alături!”, a declarat Burcă, după meci.

De precizat că Dinamo nu poate juca în cupele europene, chiar dacă ar câștiga trofeul, deoarece se află în insolvență.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News