Dinamo va da piept sâmbătă cu FC Voluntari. „Câinii” vin după prima victorie din acest sezon (1-0 cu FC Botoșani).
Tehnicianul Ovidiu Burcă a fost prezent la conferința de presă premergătoare partidei cu ilfovenii. Iată ce a avut de spus.
„Sunt heterosexual, știu că există multe discuții!”
„Aș vrea să-i mulțumesc lui Vlad pentru anul pe care l-am petrecut împreună. Noi am început împreună și aș vrea să-i mulțumesc pentru toată munca pe care a făcut-o.
Pe de altă parte, a făcut niște afirmații care nu-și aveau rostul, mai ales că noi făcusem un pact de neagresiune, să nu mai vorbim unii despre alții. Mă văd nevoit să lămuresc niște lucruri. A vorbit despre relația pe care o am cu Andrei Nicolescu.
În primul rând, aș vrea să stabilesc un lucru, pentru că există un zumzet în spatele meu: sunt heterosexual, spun asta deoarece știu că există multe discuții. Îmi plac foarte mult femeile.
Apoi, relația mea profesională cu Andrei Nicolescu... când sunt la job, n-am prieteni, rude, familie. Încerc mereu să fiu cât se poate de obiectiv. Cu Andrei am avut o relație tensionată în ultimul meu an la Rapid. Eu sunt aici să-mi fac cât mai bine meseria.
În poziția asta mă țin doar rezultatele. Am văzut că l-a deranjat faptul că am spus că am încercat să-i fiu mentor, îmi cer scuze public dacă l-am deranjat. Ideea mea a fost să-l ajut cu niște sfaturi, am fost în poziția lui și m-am gândit că îl pot ajuta”, a spus Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferințe de presă.