Dinamo și Oțelul se vor duela vineri, 7 aprilie, de la ora 20:30. Ovidiu Burcă, tehnicianul „Câinilor”, a vorbit înaintea meciului direct.
Se pare că Burcă a ținut să îl laude pe Dorinel Munteanu, omologul său de pe banca tehnică a gălățenilor. Iată ce a spus despre adversarul său.
„Are o experiență foarte mare, un antrenor foarte organizat!”
„Ne așteaptă o partidă destul de dificilă, pentru că întâlnim un adversar foarte bun. În primul rând au un antrenor pe care îl cunoașteți deja, cred că cel mai titrat antrenor cel puțin de la nivelul Ligii a 2-a, un antrenor care a câștigat campionate în România, care are o experiență foarte mare, un antrenor foarte organizat, care este alături de această echipă, dacă nu mă înșel, de doi ani și jumătate. I-a preluat de la Liga a 3-a, au împreună un parcurs, un proces pe care l-au început acum ceva timp.
O echipă foarte bună, cu jucători care au jucat foarte multe meciuri la nivelul ligii întâia, la a doua nu mai vorbesc. O echipă care nu a pierdut de când a început acest play-off, au câștigat ultimul meci, contra celor de la Steaua, au făcut o primă repriză extraordinară. O echipă cu foarte multă forță fizică, cu un joc pragmatic și deja am dat toate amănuntele prin prisma căruia meciul de mâine e un meci destul de dificil pentru noi. Dar și noi cred că am arătat destul de bine în ultimele meciuri, suntem pe o pantă ascendentă și cred că mâine vom face un meci bun”, a spus Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferințe de presă.