Fotbal Intern· 2 min citire

Pancu, despre jocul cu Argeș: „Poate e cel mai important meci”

Daniel Pancu

Daniel Pancu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 17 sept. 2026, 14:12

Daniel Pancu le-a cerut jucătorilor să trateze cu maximă seriozitate duelul cu FC Argeș, pe care îl consideră unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului.

Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, a transmis un mesaj clar înaintea meciului cu FC Argeș, programat vineri.

Tehnicianul giuleștenilor a subliniat că partida este extrem de importantă, mai ales că vine chiar înaintea pauzei competiționale, și a cerut jucătorilor să o abordeze cu maximă seriozitate.

FC Argeș rămâne o adversară greu de bătut

Deși piteștenii nu au mai câștigat în SuperLigă de cinci etape și au probleme de lot, cu câțiva jucători importanți accidentați, Pancu nu subestimează adversarul. El a remarcat că FC Argeș rămâne o echipă ambițioasă, care a jucat în play-off sezonul trecut și are același obiectiv și în acest an.

”E foarte important acest meci, chiar înainte de pauza competițională. Trebuie să tratăm jocul foarte serios, poate e cel mai important meci din aceste 10 etape.

Chiar dacă au probleme de lot, au câțiva jucători importanți accidentați, FC Argeș rămâne o echipă greu de bătut. Va fi un meci de mare luptă, pe un gazon ce va suferi și mai mult după ce aseară s-a jucat un meci din Europa League.

Indiferent de componența în care se vor prezenta adversarii, eu mă aștept la un joc împotriva unei echipe ambițioase

FC Argeș rămâne o echipă foarte bună, o echipă care a jucat în play-off sezonul trecut, o echipă care are și în acest an același obiectiv, o echipă cu un antrenor bun, o echipă cu un foarte greu de analizat.

Schimbă des sistemele, nu poți anticipa ce se va întâmpla, trebuie să fim atenți la caracteristicile individuale ale jucătorilor.

Urmează trei săptămâni în care vom avea cel puțin două jocuri amicale, unul dintre ele de gală cu un adversar de gală, abia aștept să jucăm împotriva italienilor.

Un insucces ar dăuna atmosferei. Sunt jucători pe care trebuie să îi integrăm, iar ei se integrează altfel când atmosfera este una bună”, a declarat Daniel Pancu, la conferința de presă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News