Mircea Rednic nu mai este antrenorul Politehnicii Iași, iar numele lui Daniel Pancu este vehiculat pentru a-i lua locul ''Puriului'' în Copou.
''Pancone'' a antrenat-o ultima oară pe Rapid, însă a fost demis de conducerea din Giulești în luna martie, locul acestuia fiind luat de Dan Alexa.
După plecarea lui Rednic, numele lui Daniel Pancu a fost vehiculat pentru a-l înlocui pe ''Puriu'' pe banca formației din Copou.
Întrebat despre posibilitatea ca legenda rapidistă să îi antreneze pe moldoveni, Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, nu a confirmat, însă nici nu a infirmat această posibilitate.
"Îi mulțumesc public lui Mircea pentru că a fost un factor decisiv în salvarea de la retrogradare, un antrenor titrat cum n-a mai avut Iași, un sufletist, știți cum a ajutat Iașiul. Azi drumurile noastre s-au despărțit, îi urez mult succes, sunt convins că ieșenii îl respectă și oricând va veni în orașul nostru.
Cine știe poate la echipa noastră va fi primit cu brațele deschise. Avem câteva opțiuni, dar nu e bine să dau nume atâta timp cât nu e nimic sigur. Ne gândim la varianta cea mai bună și privim cu încredere viitorul sezon.'' a declarat Ciprian Paraschiv pentru TelekomSport.