Fotbal Intern· 2 min citire

Patronul lui Sepsi îi critică pe cei de la Rapid: „Am văzut câteva lucruri care nu sunt în regulă”

Galerie Rapid

Galerie Rapid

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 24 apr. 2022, 10:58

Rapid s-a impus pe teren propriu cu 1-0 în fața celor de la Sepsi, în etapa a 6-a din play-out-ului Ligii 1, rezultat în urma căruia și-a consolidat poziția de lider. După meci, patronul oaspeților i-a criticat pe organizatori: „Am văzut câteva lucruri care nu sunt în regulă”.

„Trebuie să ne recunoaștem învinși”, a recunosc patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegy

Sepsi a jucat în Giulești al treilea meci în numai 8 zile și o așteptă alte patru partide înșirate în decurs de 2 săptămâni și 2 zile. „Eu știam că suntem foarte obosiți.

Dacă ne uităm per ansamblu la meci, Rapidul a avut o ocazie și a marcat. Eu cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil astăzi. Puteam să facem 1-1. Dacă făceam un egal cu Rapidul, mai aveam șanse la locul 7.

Așa este foarte greu. În 7 zile să ai 3 meciuri e mult pentru campionatul din România. Dar nu vreau eu să acuz oboseala. Știam că vom avea un meci greu. Trebuie să ne recunoaștem învinși.

A fost prima dată când am venit la Rapid, dar am văzut câteva lucruri care nu sunt în regulă la stadion. Pentru mine, stadionul nostru este mai frumos”, a spus Dioszegy.

Fanii Rapidului au intrat pe teren după golul lui Rareș Ilie

Singurul gol al partidie a fost marcat de Rareș Ilie, în minutul 80, cu o scăriță peste portarul oaspeților. În timp ce jucătorii și spectatorii se bucurau, câțiva fani ai echipei gazdă au pătruns pe teren, s-au deplasat în zona galeriei lui Sepsi și au luat un banner.

Partida a fost oprită câteva momente, din tribune s-au auzit scandări între cele două tabere, iar lucruriloe au revenit la normal după ce căpitanul Rapidului, Cristi Săpunaru, le-a cerut fanilor giuleșteni să se liniștească.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News