Fotbal Intern· 3 min citire

Paul Papp face pe victima, după Petrolul - UTA 1-2: „Sunt vânat! Toată România vede”

Paul Papp

Paul Papp

Scris de Ion Gabriel Publicat: 2 aug. 2025, 11:15

Echipa UTA Arad a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, formația ploieșteană Petrolul Ploiești, în etapa a patra din Superligă.

„Să ne lase să jucăm că bărbații”, își urlă frustrarea fundașul Petrolului

Ploieștenii au început bine meciul și, după ocazia lui Boțogan, din minutul 6, Doumtsios a deschis scorul, în minutul 25, la o minge respinsă de Iliev după un șut al lui Grozav.

Tzionis a croșetat în terenul advers, dar Prce i-a blocat șutul, în minutul 40, pentru ca în minutul 42 tot Tzionis să centreze perfect pentru Costache și acesta a egalat cu o lovitură de cap.

Arădenii au mai avut o ocazie importantă în minutul 49, la lovitura liberă a lui Alin Roman, dar același jucător a marcat în minutul 60, din careu, și oaspeții au trecut la conducere.

Gazdele au replicat prin șutul peste poartă al lui Doumtsios, din minutul 66, și prin cel al lui Grozav, din minutul 71. În cele din urmă arădenii s-au impus cu 2-1.

„E frustrant, sunt multe lucruri de spus. La cornerul din care a ieșit golul 2 al lor, am sărit la cap și am fost lovit de Pospeiov. Că doar nu mă loveam eu singur să-mi curgă sânge. Domnii arbitri au verificat, în fine.

Am luat galben la primul fault. L-am călcat din greșeală, ce era să-i fac? Acum pe bune, iar încep cu aceleași discursuri. Nu înțeleg!

Apoi a fost o fază, s-au lovit doi de la ei cap în cap, stăteau pe jos în minutul 80, trăgeau de timp clar. Doar nu suntem proști să nu știm că trag de timp.

După au cerut să le dau mingea înapoi, nu le-am dat-o. Cei de la UTA n-au zis nimic, dar a venit Domnul Bîrsan și mi-a zis că trece în raport.

Păi, ce treci în raport? Că nu sunt fairplay, sau ce? Eu țin cu echipa mea, mă! Eu trag pentru a mea, nu pentru cealaltă! Așa e sau nu? Trebuie să fim realiști puțin.

Întotdeauna arbitrii îmi atrag atenția. Din a doua etapă îmi tot atrag atenția. Să ce? Nu înjur, nu dau cu cotul. Abdallah a căzut pe mine de era să-mi rupă spatele, nimeni n-a zis nimic, nici măcar fault nu mi-a dat.

Normal că mă simt vânat, da! Toată România vede asta. Despre ce vorbim? OK, iau distanță, dar așa trebuie să joace un apărător, mai trag, mai împing. Uitați-vă pe afară cum se trag aia.

Trebuie să fim realiști în România asta. Imediat se dă fault. Faultul din care au marcat primul gol nici măcar n-a fost. Sare mingea din el și cade pe jos, primește fault. Ce fault e ăla?

Haideți, vă rog, lăsați-ne să jucăm mai bărbătește, nu așa, ca domnișoarele. Au avut efecte negative discursurile mele, clar. Sunt și mai vânat.

Dar ăsta sunt eu, sunt sincer. Suntem bărbați, avem 30 de ani, să ne lase să jucăm că bărbații. Nu e nicio problemă dacă ne mai lovim puțin, nu suntem la volei", a spus Papp.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News