Petrolul Ploiești a pierdut, pe teren propriu, cu FC Voluntari, scor 0-2, într-un meci din etapa a treia a noului sezon al Superligii României.
Suporterii ploieștenilor au fost nemulțumiți de jucătorii echipei, după ce nu au înregistrat nicio victorie în primele trei etape și i-au cerut demisia antrenorului Florin Pîrvu.
În schimb, fundașul Paul Papp i-a luat apărarea tehnicianului și a precizat că și jucătorii sunt vinovați pentru acest nou eșec.
”Ești iritat puțin când ești în dezavantaj. Am încercat să aduc un plus și în ofensivă, eu pun mult suflet. De aici și nervozitatea din final. Supărare mare, trebuie să ne revenim.
Urmează un meci acasă împotriva campioanei. Ăsta e fotbalul, puteam să avem și 6 puncte și altfel abordam meciul cu Voluntari.
Tensiune nu există în vestiar, suntem uniți. Cred că publicul a cerut demisia întregii echipe. Și noi am fost penibili, cel puțin în repriza secundă. Trebuie să rămânem o familie, nu e doar vina antrenorului.
Trebuie să analizăm ce am făcut greșit, ce am făcut bine. Campionatul e lung, maraton. Nu știu unde suntem acum, dar cu perseverență vom ajunge unde ne dorim”, a declarat Papp, după meci.
Petrolul a acumulat doar două puncte în primele trei etape, după 1-1 cu U Cluj, 1-1 cu FC Botoșani și, acum, 0-2 cu FC Voluntari.