Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, miercuri, prelungirea contractului lui Paul Papp.
“Veteranul echipei noastre, Paul Papp, și-a prelungit contractul cu FC Petrolul Ploiești pentru încă un sezon, noua înțelegere urmând să se întindă până în vara anului 2026”, a precizat Petrolul.
În vârstă de 35 de ani, Paul Papp a ajuns la Petrolul în februarie 2023, iar de atunci a bifat 71 de prezențe, două goluri și două pase decisive.