Fotbal Intern· 2 min citire

Pe cine vede Andrea Compagno principala adversară la titlu

Andrea Compagno

Andrea Compagno

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 7 aug. 2023, 15:12

Atacantul italian Andrea Compagno a afirmat, după victoria obținută de FCSB cu CFR Cluj, scor 1-0, că este convins că și în acest an formația ardeleană se va lupta la titlul de campioană în Superliga de fotbal.

"Sigur CFR Cluj se va bate la titlu și anul acesta. E o echipă foarte bună, au schimbat multe. Sută la sută se vor bate la titlu. Sunt foarte fericit pentru această victorie și că a venit prin golul meu, chiar dacă nu contează foarte mult.

Cel mai important este că trebuie să continuăm pe aceeași linie", a afirmat Compagno, marcatorul unicului gol al partidei de pe stadionul Steaua.

"Cred că suntem pe drumul bun și trebuie să mergem înainte la fel. Muncim să fim titulari, dar lotul este mare, antrenorul ia decizia. Noi trebuie să fim profesioniști și, indiferent că jucăm 20 sau 5 minute, trebuie să dăm totul ca să ajutăm echipa. Eu încerc să dau totul să fie patronul și stafful tehnic mândri de mine.

Important este să fim uniți și indiferent cine intră pe teren să dea totul. Jucăm la trei zile și probabil că antrenorul încearcă să menajeze energia", a mai spus Compagno.

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Steaua, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News