Fotbal Intern· 2 min citire

Peluza Cătălin Hîldan intră în acționariatul lui Dinamo

pch-dinamo

pch-dinamo

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 apr. 2018, 15:20

Peluza Cătălin Hîldan va avea un reprezentant în Consiliul de Administrație al FC Dinamo București. Anunțul a fost făcut mai întâi de suporteri, pe pagina de facebook a galeriei, după care a urmat și un comunicat pe situl oficial al clubului.

pch-dinamo-galerie
„Astfel, implicarea suporterilor va fi, din acest moment, una directă în viața administrativă și decizională a societății. Am apreciat foarte mult că, spre deosebire de alte situații, cei de la «Asociația Peluza Cătălin Hîldan» au fost adepții principiului fapte și nu vorbe.

Ei sunt cei care au ținut viu spiritul lui Dinamo, prin coregrafii, prin atașamentul necondiționat pentru club în ultima vreme, indiferent de rezultate. Dinamo datorează acestor suporteri identitatea și existența sa. Acesta este doar primul pas dintr-un proiect extrem de serios, filtrat până la ultimele detalii, cu o foaie de parcurs care va face ca, în câtiva ani, Dinamo să fie un club modern, organizat după modelul socios, asemenea marilor cluburi ale Europei.

Mai multe detalii despre seriozitatea acestui proiect veți primi, în viitorul apropiat, chiar de la «Asociația Peluza Cătălin Hîldan».
Îi invităm pe toți dinamoviștii să strângă rândurile, ușa lui Dinamo fiind deschisă pentru toți! Doar uniți putem scrie istorie!”, se arată în comunicatul clubului Dinamo.

În timp ce unii lideri din Nuova Guardia și Cornel Dinu susțin un ONG prin care vor să conducă Dinamo în viitorul apropiat, ultrașii din PCH s-au repliat rapid și au anunțat demararea unui proiect socios personal, scrie ProSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News