Nae Constantin a decis să demisioneze după ce Petrolul a pierdut luni seară pe terenul celor de la FC Botoșani (0-5).
Fanii echipei au transmis un mesaj de susținere pentru tehnician. Iată ce a comunicat Peluza Latină.
„Împreună, la bine, dar mai ales, la greu! Peluza Latină recunoaște valoarea și mai ales devotamentul celor care au fost alături de echipă de la începutul acestui drum lung spre Liga 1. Astfel, înfrangerea de ieri, deși una usturătoare, nu ne va face să renunțăm la susținerea necondiționată pe care ne-am exprimat-o la adresa antrenorului, petrolistului, omului cu caracter, Nae Constantin.
Deși echipa nu se află în cea mai buna situație, iar noi cunoaștem inclusiv dificultatea în care se află jucătorii, privind incertitudinea financiară, facem un apel pe această cale către Nicolae Constantin să nu renunțe la luptă.
Suntem conștienți de faptul că munca depusă de acesta a fost cea care a adus promovarea echipei într-un sezon trecut incredibil de dificil și credem că și anul acesta, în condiții poate chiar mai grele, va reuși îndeplinirea obiectivului, respectiv rămânerea în Liga 1”, este mesajul postat de Peluza Latină, în mediul online.
Nae Constantin este cel care a readus Petrolul în Liga 1 după o pauză de 7 ani.